INVAZIA LUMINII
Grit văzu un melc: tocmai la timp (era să-l zdrobească sub talpa bocancului. Se apropie şi-l ridică în palmă, uitându-se la el în lumina slabă a dimineţii. Melcul îşi strânse corniţele şi se retrăgea acum încet-încet în căsuţa lui fragilă (melcul, această fiinţă violetă. Mică, lipicioasă, ca o râmă cu coarne…)
Păşi mai departe, evitând florile din straturile şi rondurile care inundau pământul, ghirlandele argintii ce urcau în flux inversat, acoperind orizontul … Peisajul grădinii, atât de familiar, uite, sus, pe colină o margaretă cu petale mov, parcă nu avea margarete de culoarea asta, uite lalele violete, încă o margaretă cu petale mov, trandafirii lui albi, vineţi acum în lumina dimineţii … Toporaşi violeţi, crăiţe mov, gura-leului, Doamne, e cam ciudat, probabil că lumina e de vină …
A, dar nu sunt chiar toate margaretele violete, uite, acolo, în surpătura aceea, mai sunt margarete albe … să mă uit …
Grit se apropie, îşi coborî privirea şi urmări lumina în continuă mişcare, infiltrându-se în petalele albe care deveniră şi ele mov … Atunci Grit îşi ridică ochii spre cer şi văzu cum lumina curgea din înalturi, rostogolindu-se în şuvoaie şi acoperind totul în diverse tonuri şi nuanţe ale culorii mov…
